Ambasadorul rus, neutralitatea și moldovenii

Declarațiile ambasadorului rus Oleg Ozerov despre neutralitatea Republicii Moldova transmit o amenințare clară, și anume că aceasta ar trebui să își limiteze capacitatea de apărare pentru a evita nemulțumirea Moscovei. Când un diplomat descrie pregătirea operatorilor de drone, echipamentele antidronă și cooperarea militară drept tendințe foarte periculoase pentru Moldova, amenințarea trebuie înțeleasă în contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei.

În presa rusă, exercițiile militarilor moldoveni în România, inclusiv alături de americani, sunt prezentate ca probe împotriva neutralității. Ozerov are o opinie similară despre trecerea la standarde NATO și achizițiile de armament occidental. Logica este imperială, iar orice pas care reduce vulnerabilitatea Moldovei devine suspect fiindcă micșorează libertatea Rusiei de a exercita presiune. Mesajul destinat publicului este că siguranța depinde de acceptarea limitelor stabilite de Rusia, inclusiv asupra alegerii partenerilor militari externi.

Moscova încearcă astfel să transforme neutralitatea într-o obligație de neputință. Un stat trebuie să poată identifica o amenințare aeriană, proteja infrastructura și pregăti militari capabili să reacționeze. Exercițiile din România oferă instruire, proceduri și experiență. Participarea la asemenea activități nu echivalează automat cu aderarea la NATO. A le confunda servește intimidării publicului și blocării modernizării Armatei Naționale. Beneficiarul unei Moldove slab apărate ar fi tocmai statul care îi contestă acum dreptul de a se pregăti.

Neutralitatea a la russe

Rusia își asumă rolul de judecător al neutralității moldovenești în timp ce menține Grupul Operativ al Trupelor Ruse în regiunea transnistreană, fără consimțământul autorităților constituționale. Această prezență militară compromite credibilitatea întregii predici a ambasadorului. Moscova solicită restricții pentru armata legitimă a Moldovei, păstrând propria infrastructură de influență militară pe teritoriul acesteia. Retragerea acestui contingent rămâne testul respectării neutralității.

Articolul 11 al Constituției proclamă neutralitatea și interzice dislocarea trupelor militare străine. Mai mult, Curtea Constituțională a stabilit în 2017 că autoritățile trebuie să ia măsurile necesare, inclusiv militare, pentru apărarea valorilor constituționale amenințate. Interpretarea Constituției aparține instituțiilor moldovenești, iar ambasadorul Rusiei nu are mandat să impună limitele acestei responsabilități.
Invocarea OSCE de către Ozerov deschide și dosarul obligațiilor rusești. La Istanbul, în 1999, Rusia și-a asumat retragerea forțelor sale din Moldova. Angajamentul rămâne un reper esențial atunci când Moscova vorbește despre respectarea cadrului internațional.

Amenințarea funcționează prin inversarea responsabilității. Moldova este avertizată asupra pericolului fiindcă încearcă să se protejeze. Războiul Rusiei și vulnerabilitățile create de prezența militară rusă sunt scoase din centrul discuției. În locul lor apare vina Chișinăului pentru că investește în propria securitate. Această manipulare pregătește justificări pentru noi presiuni.

Demers legitim

Ozerov leagă înarmarea de presupusele presiuni economice asupra Transnistriei și cere reluarea negocierilor în formatul „5+2”. Asocierea transmite că Moscova urmărește simultan politica de apărare și deciziile Chișinăului privind propriul teritoriu. Dialogul cerut în asemenea condiții riscă să devină o negociere a vulnerabilității Moldovei.
Guvernul explică oficial că formatul este nefuncțional din cauza agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Moscova cere astfel restaurarea unui rol de mediator pe care propria agresiune l-a compromis.

Guvernul trebuie să răspundă prin fapte, precum instruire constantă cu România și ceilalți parteneri, investiții în supravegherea spațiului aerian, protecție antidronă și control parlamentar asupra proiectelor militare. Transparența achizițiilor consolidează sprijinul public și reduce spațiul dezinformării. Adaptarea armatei la amenințări trebuie accelerată.

Rusia trebuie confruntată cu contradicția propriilor declarații și cu obligațiile pe care le evită. Un ambasador poate exprima poziția țării sale. Suveranitatea Moldovei îi fixează însă limitele. Decizia privind apărarea cetățenilor aparține Chișinăului. Vulnerabilitatea R.Moldova servește calculului rusesc de putere. Fiecare capacitate defensivă construită de Moldova reduce eficiența amenințărilor rusești și întărește libertatea cetățenilor de a decide.